Tipuri de piatră naturală

Compania noastră vă pune la dispozitie o gamă largă de tipuri de piatră din care o puteti alege pe cea potrivită stilului dvs.

Unele tipuri de piatră se pretează la amenajări exterioare, în timp ce altele sunt folosite pentru amenajări interioare. Așadar, preturile și dimensiunile plăcilor variază în functie de locul unde urmează să fie folosite. Spre exemplu, pentru placarea unei încăperi în interiorul locuintei se vor folosi plăci de o anumită grosime, în timp ce piatra supusă traficului intens, fenomenului de înghet-dezghet sau riscului de șocuri mecanice, va avea altă grosime pentru a asigura durabilitatea acesteia și a diminua la maximum riscul de fisuri.

Tipuri de piatră naturală

Travertinul

Travertinul este o rocă sedimentară poroasă de calcar. Există mai multe clase de travertin, acestea fiind determinate pe baza procentului de goluri din piatră.  Astfel, cu cât mai putine orificii are piatra, cu atât produsul este considerat de o calitate mai înaltă.

Travertinul se găsește într-o gamă variată de nuante, cele mai întâlnite fiind ivoriu (fildeș), bej-clasic, galben-portocaliu.

Travertinul a fost folosit pentru constructia Colosseumului, iar în zilele noastre este folosit la placări de scări, pardoseli și ziduri exterioare, băi și dușuri, blaturi, șeminee ș.a

Marmura

Marmura este o rocă metamorfică fiind în cea mai mare parte compusă din calcit și obtinută prin metamorfoza calcarului. Culorile diverse ale marmurei se datorează impuritătilor continute: roșu de la sărurile de fier, maro de la cele de mangan, cenușiu de la grafit etc.

Marmura poate fi folosită atât în amenajări interioare, cât și exterioare, rezistenta sa la șocuri mecanice și trafic intens fiind una ridicată.

Ca să păstrăm șirul exemplelor de clădiri faimoase construite din piatră naturală, continuăm cu capodopera Taj Mahal realizată integral din marmură.

Astăzi o regăsim sub diferite forme: placaje pentru pardoseli, pereti, fatade, glafuri pentru ferestre, blaturi pentru mese, băi, bucătării, șeminee. De asemenea, marmura este folosită și în realizarea produselor ornamentale cum ar fi măsute, fântâni, vaze, monumente funerare etc.

Compania noastră dispune și de o varianta specială de marmura și anume marmura de Thassos, cunoscută ca fiind cea mai albă din lume.

Piatra de Albești

Această piatră naturală este una specifică zonei unde compania noastră își are rădăcinile. Si în același timp este un tip de piatră regăsit doar în tara noastră, așadar noi o considerăm ”piatra noastră de suflet”.

Piatra de Albești sau Calcarul Numulitic de la Albești relevă sedimentarea formatiunii geologice în conditii optime de dezvoltare a organismelor calcaroase.

Are o culoare albicioasă cu nuante cenușii sau galben-cafenie.

Exploatarea carierelor din Albeștii de Muscel începe înainte de 1300. Piatra de mormânt a lui Laurentiu Longocampo, care dă numele Câmpulungului Muscel este ornamentată în calcar de Albești.

Cu timpul, piatra de Albești a început să fie folosită la scară largă în tara noastră: Mănăstirea Cozia, sediul Patriarhiei Române, Casa Presei Libere, Băile Olănești, dar nu în ultimul rând o regăsim pe cea mai scumpă clădire administrativă din lume: Casa Poporului.

Granitul

Granitul este o rocă magmatică masivă, cu granulatie grosolană (cristale cu dimensiunea de câtiva mm), formată la adâncimi mari, continând în principal cuart, feldspat sau minerale de culoare închisă.

Este una dintre cele mai rezistente tipuri de rocă, fiind folosită atât în amenajările interioare cât și pentru pavarea străzilor și a terasamentelor de cale ferată, a fântânilor și a spatiilor exterioare.

Muntele Rushmore (SUA) este format în totalitate din granit, fapt ce a dus la realizarea sculpturilor marilor președinti americani.